Meciul cu CFR Cluj l-a lăsat fără glas pe antrenorul Astrei, Edward Iordănescu. După ce pe tot parcursul meicului a strigat la jucătorii săi, încercând să-i facă să ţină pasul cu ardelenii, Iordănescu jr. a rămas fără voce la finalul meciului, reuşind cu greu la interviuri să spună câteva cuvinte despre meciul pierdurt de echipa sa cu 3-2.
„A câştigat echipa mai bună, noi din păcate ne-am precipitat foarte mult. Am început prost şi oricum am primit un gol după care am avut teamă şi nu ne-am mai asumat lucruri. În primul rând că CFR a fost agresivă, a pus presiune pe construcţia noastră, noi am avut posesia în anumite momente, negativă, n-am făcut progresie. O echipă foarte valoroasă CFR-ul, care te taxează, au pus presiune pe construcţia noastră, am provocat, ne-au provocat să greşim şi ne-au taxat când ne-am precipitat” a declarat Edward Iordănescu la Telekom Sport.
După înfrângerea cu CFR Cluj, Astra a ajuns pe locul 5 cu 22 de puncte.
Autor: Cristi P.